Cancerul în Regiunea de Nord-Vest a României în anul 2010-2011

 Registrele de Cancer dețin poziția unică de furnizor al informațiilor cu scopul general de a evalua și controla impactul cancerului în comunitate. Sunt o parte esențială a oricărui program coerent de control al cancerului prin: stabilirea obiectivelor, fixarea priorităţilor, planificarea serviciilor medicale, evaluarea costurilor, planificarea şi eficientizarea resurselor alocate, monitorizarea îndeplinirii obiectivelor şi a eficienţei programelor de profilaxie.
Datele au valoare doar dacă sunt complete şi corecte, fiind necesară stabilirea unor standarde in conformitate cu recomandările internaționale (IARC – Agenția Internațională de Studiu al Cancerului, IACR – Asociația Internațională a Registrelor de Cancer, ENCR – Rețeaua Europeană a Registrelor de Cancer), care să le asigure o calitate înaltă.
Comparabilitatea este o problemă cheie a statisticilor de cancer, colectarea şi analiza uniformă a datelor fiind absolut necesare pentru a permite comparaţia cu statisticile altor populatii.

Reorganizarea înregistrării naționale a cancerului, din anul 2008, prin introducerea nivelului regional de culegere a datelor, și-a propus asigurarea gradului de acoperire și calitate a datelor de cancer din țara noastră, deoarece comparând cifrele (incidenţă, prevalenţă, mortalitate) estimate de Organizaţia Mondială a Sănătătii, pentru ţara noastră, cu cele prezentate în statisticile naţionale, s-a constatat un grad de subraportare a datelor de cancer, anual unul din șase cazuri nefiind luat în evidență.

Registrul Regional de Cancer Nord-Vest, cu suportul populaţional al celor 6 județe (Bihor, Bistrița-Năsăud, Cluj, Maramureș, Sălaj și Satu-Mare), și-a propus încă de la înființare atingerea nivelului necesar de calitate al informațiilor esenţiale şi standardizate conform practicilor europene. Dovezile muncii bine făcute sunt informațiile furnizate atât la nivel național cât și internațional, cu includerea lor în studii multicentrice pe localizări maligne specifice, precum și în estimarea supraviețuirii relative în țara noastră, prin participarea echipei noastre în grupul de lucru CONCORD 2, de supraveghere mondială a supraviețuirii cancerului, acestea fiind primele date de supraviețuire în cancer, la nivel populațional, publicate pentru țara noastră.

În această ediţie, similar cu cele precedente, au fost incluse informaţii referitoare la incidenţa globală a cancerului la nivelul Regiunii de Nord-Vest, precum şi prezentarea separată pentru fiecare judeţ, cu descrierea tipurilor principale de cancer. Sunt prezentate date referitoare la morfologia principalelor localizări maligne, precum şi distribuția cancerelor la copil, la nivel regional, conform Clasificării Internaționale a Cancerelor la Copil, Ediția a treia (abr. ICCC3). Datele de mortalitate prin cancer sunt şi ele prezentate pentru judeţele care au furnizat aceste informaţii. Pentru judeţul Cluj, unde dispunem de date începând cu anul 2000, a fost posibilă includerea și a datelor de prevalenţă, prezentându-se în acest raport numărul pacienţilor care erau în viaţă, la 31 decembrie 2011 şi care au fost diagnosticaţi cu cancer în antecedente.

Această ediție a treia, a Raportului nostru, a fost îmbogățită cu publicarea în premieră a datelor populaționale de supraviețuire relativă la 5 ani, pentru cazurile diagnosticate cu cancer, în perioada 2006-2008, în județul Cluj, urmărite până la 31 decembrie 2013.
Am dori să le mulţumim tuturor colaboratorilor pentru ajutorul acordat în obţinerea informaţiilor, care ne permit realizarea unei calităţi din ce în ce mai bune a datelor referitoare la cazurile de cancer în regiunea noastră.

Sperăm ca datele registrului să fie utile tuturor celor interesaţi şi implicaţi în lupta împotriva cancerului.